Începuturile și evoluția producției Barrier

Visuri și ambiții îndeplinite

Ne aducem aminte cu emoție de momentul în care am început producția de tâmplărie PVC. Pe atunci, produsele din tâmplărie cu geam termopan erau o noutate, așa cum era și proiectul Barrier. 300 de metri pătrați și doar 10 angajați: aceasta era capacitatea centrului nostru de producție. Însă, dorința constantă de a ne dezvolta și ambiția de a realiza ferestre și uși din PVC de înaltă calitate, ne-a ghidat către următorul pas major.

În anul 2008, fabrica noastră s-a modernizat prin înființarea unei noi linii de producție, care să suplinească cererile tot mai ridicate de pe piață. Astăzi, centrul de producție Barrier se află în apropiere de Bacău, are o suprafață de 35000 m2 și este una dintre cele mai performante fabrici din domeniu.

Tehnologiile de ultimă generație folosite și calitatea produselor din PVC și aluminiu realizate sunt doar două din atuurile noastre. Dincolo de aspectele tehnice, ne mândrim cu fabrica Barrier pentru condițiile de lucru sigure. Angajații sunt parte din cheia succesului nostru, iar în lipsa unui context favorabil, nu am putea povesti despre viitorul centrului de producție Barrier.

Producția Barrier: aici și peste hotare

Capacitatea centrului de producție Barrier satisface cerințele și dorințelor clienților noștri din țară și din străinătate. Zilnic producem peste 1.500 de unități de geam termoizolant și mai mult de 1.000 de unități de produse PVC. Lunar, producem peste 2.000 de unități de uși secționale și rulouri.

Ferestrele și ușile din PVC și aluminiu sunt distribuite la nivel național prin intermediul rețelei de peste 300 de distribuitori.

O cifră de aproximativ 15% din producția noastră este exportată în Europa, în țări precum: Italia, Franța, Belgia și Germania. Rezultatele remarcabile obținute până în prezent ne îndeamnă să extindem activitatea centrului de producție Barrier în următorii ani și să exportăm și în alte țări europene.

  • Despre centrul de producție Barrier. Află informații despre fabrica noastră. Descoperă detalii despre producerea ușilor și ferestrelor din PVC și aluminiu.

Investim în viitorul Barrier

Zi de zi ne concentrăm eforturile pentru realizarea și oferirea celor mai bune produse de tâmplărie din PVC și aluminiu. Dorințele și obiectivele noastre sunt susținute în mod constant de specialiștii Barrier.

Activitatea din centrul de producție Barrier nu este limitată doar la fabricarea ușilor și ferestrelor din PVC și aluminiu. Specialiștii noștri se ocupă și de proiectele de cercetare și testare, astfel încât să putem inova și să satisfacem mai repede și mai ușor cerințele clienților noștri.

Îmbunătățirea activității de producție și dezvoltarea fabricii Barrier în conformitate cu cerințele pieței se datorează experienței și viziunii pe termen lung a echipei noastre.

Pentru mai multe detalii legate de fabrica noastră sau de produsele oferite, te invităm să vizitezi paginile Despre Barrier, Echipa Barrier sau Materiale Digitale.

  • Despre centrul de producție Barrier. Află informații despre fabrica noastră. Descoperă detalii despre producerea ușilor și ferestrelor din PVC și aluminiu.