Reglare geam termopan vară iarnă: mit sau realitate?

Reglare geam termopan vară iarnă: mit sau realitate?

Te afli în căutarea unui ghid pentru reglare geam termopan vară iarnă?

Ferestrele termopan din PVC oferă stabilitate structurală, izolare fonică și rezistență la intemperii. Acestea sunt proiectate pentru a reduce pierderile de căldură în sezonul rece și pentru a menține o atmosferă plăcută la interior, în orice condiții climatice.

Însă atunci când acestea sunt utilizate constant, pot apărea deteriorări. Printre cele mai frecvente sunt dereglările balamalelor, cauzate de uzură sau utilizare neconformă. 

Pentru că nu poți controla în permanență bunăstarea ferestrelor termopan, e bine să ții cont de întreținerea acestora.

Sunt mulți proprietari care susțin că activităţile de întreţinere a geamurilor trebuie realizate tot timpul, cu precădere când se trece de la anotimpul rece la cel cald şi invers.

Rămâi alături de noi ca să afli mai multe informații despre reglajul corect al tâmplăriei PVC. Află dacă e nevoie să schimbi ceva la trecerea dintre anotimpuri.

Cum să întreții ferestrele PVC pentru a le prelungi durata de viață

Cu timpul, este de așteptat să vezi câteva indicii de uzură. Însă urmele lăsate de degetele copiilor sau zgârieturile pot fi șterse cu ușurință

Este recomandat să speli geamurile cel puțin de două ori pe an folosind cârpe și lavete moi alături de soluții simple precum detergenții de vase ori cele speciale pentru ferestre. Noi te sfătuim să nu folosești agenți de curățare care să conțină substanțe abrazive.

Despre curățarea geamurilor din termopan am scris și într-un material pe care îl poți citi oricând.

Oricum, pentru a menține confortul în locuința ta, este important să verifici în mod regulat starea geamurilor termopan

Vezi dacă se deschid și se închid corect, dacă și-au păstrat proprietățile izolante sau dacă și-au pierdut din aspectul estetic.

Verificări necesare pentru evitarea degradării geamurilor termopan

Este foarte important ca elementele de compartimentare să fie bine păstrate astfel încât să te poți bucura de funcționalitatea, armonia și siguranța casei tale.

Dacă nu ești sigur care sunt aspectele la care trebuie să fii atent, nu e nicio problemă, există o serie de 7 semne care spun că geamurile ar trebui înlocuite precum:

  • cadre uzate: dacă ramele ferestrelor sunt, în continuare, îngălbenite, ar trebui înlocuite pentru a evita daunele locuinței;
  • aspectul ferestrelor e neplăcut: geamurile cu design atractiv nu doar că oferă un aer proaspăt casei tale, ci poate să crească valoarea casei în ochii potențialului cumpărător;
  • facturi mai mari la energie: geamurile deteriorate facilitează pierderile termice, afectând confortul termic și eficiența energetică a casei;
  • ferestrele nu izolează fonic: zgomotul excesiv nu ar trebui să pătrundă în casă. Soluția potrivită este instalarea ferestrelor PVC cu fonoizolare;
  • ai infiltrații de aer și apă în structura PVC: infiltrațiile duc la formarea de igrasie și mucegai, afectând calitatea aerului din locuință;
  • te confrunți cu condens: de cele mai multe ori, alegerea unor geamurilor cu sticlă termoizolantă va duce la prevenirea apariției condensului; 
  • manevrarea ferestrelor devine o operațiune dificilă: dacă ai dificultăți în deschiderea geamului, poți să compromiți siguranța celor dragi. Este important să fii foarte atent la elementele de feronerie ale ferestrelor.

Cum se reglează ferestrele termopan cu ajutorul balamalelor?

Pentru a menține tâmplăria în stare foarte bună și pentru a evita schimbările majore, verifică ocazional funcționalitatea tâmplăriei PVC.

Pentru a verifica integritatea elementelor de compartimentare, acționează mânerul ferestrei în toate pozițiile, ca să vezi dacă apar blocaje. Dacă auzi sunete suspecte, s-ar putea să fie nevoie să ungi balamalele.

Orice neconformitate poate indica o posibilă deteriorare a feroneriei.

Pe piața actuală sunt mai multe tipuri de balamale pentru uși și ferestre de termopan. Tâmplăria PVC, din fericire, dispune chiar și de balamale 3D. Ceea ce înseamnă că acestea pot fi reglate pentru a potrivi ferestrele în cele 3 dimensiuni. 

Prin intermediul unui imbus, poți începe procesul de reglare geam termopan vară iarnă.

Iată cum se face procesul de reglare a ferestrelor PVC:

  • mai sus sau mai jos;
  • spre stânga sau dreapta;
  • spre interior sau exterior.

Reglare geam termopan vară iarnă: cât de eficientă este?

Sunt foarte mulți proprietari de locuințe care spun că, ajustând aceste balamale, vei putea optimiza etanșeitatea și funcționarea ferestrelor. Că atunci când vine vorba de reglare geam termopan vară iarnă, nu ar trebui să existe excepții.

Specialiștii Barrier recomandă însă o abordare mai pragmatică.  Reglarea geam termopan vară iarnă nu este răspunsul unei case eficiente energetic.

O soluție eficientă constă în alegerea achiziționării unor ferestre de calitate superioară, care să satisfacă standardele termice și de izolare fonică. 

În plus, efectuarea de verificări periodice și menținerea ferestrelor într-o stare optimă de funcționare sunt metode mai sigure decât ajustările frecvente făcute de proprietari.

Ce se poate întâmpla dacă abuzezi cu reglarea vară iarna?

Ei bine, poziția actuală a reglajului unei ferestre termopan se poate observa în zona hexagonală de la garnitură. Acesta reglaj este, de fapt, un reglaj de presiune pe garnitură care acționează datorită elementelor de feronerie.

Conform manualelor de întreținere a producătorilor de tâmplărie, reglarea se face numai la instalarea geamului și de fiecare dată când se înlocuiește garnitura de etanșare. 

Ceea ce înseamnă că subiectul reglare geam termopan vară iarnă nici nu ar trebui să intre în discuție deoarece nitul care ține blocatorul fixat pe feronerie se poate uza și se poate desprinde, deci fereastra nu mai este funcțională.

În concluzie, acțiunea de reglaj poate duce la o serie de probleme care pot afecta rezistența ferestrelor.