Ferestre din geam termopan cu protecție împotriva razelor UV

Ferestre din geam termopan cu protecție împotriva razelor UV

Te-ai întrebat vreodată care este rolul geamurilor de termopan cu protecție UV?

Sau doar al ferestrelor? Ei bine, se spune că ferestrele sunt ochii sufletului unei case.

Un pic poetic, dar destul de adevărat. Ferestrele unei locuințe sau ansamblu de locuințe reprezintă primele elemente care atrag atenția. Practic, ele sunt o carte de vizită pentru privitori.

O casă modernă poate fi amenajată cu o mulțime de echipamente de ultimă generație. Dar dacă geamurile nu sunt alese corespunzător, atunci investiția ta ar putea avea de suferit. Mai ales că, opțiunea unei sticle calitative îți oferă izolare termică și acustică sau lumină naturală din belșug.

Pe lângă toate acestea, mai există încă un aspect important despre care trebuie să discutăm.

Cum alegi geamurile potrivite pentru locuința ta?

Hai să afli care este rolul geamului termopan cu protecție UV și beneficiile pe termen lung.

Ce presupune protecția UV a geamurilor?

Având protecție UV, te poți apăra împotriva razelor ultraviolete ale soarelui. Atunci când vorbim despre protecția persoanelor, o cremă cu SPF ridicat rezolvă problema arsurilor în momentele pe care le petreci afară.

Dar dacă vorbim despre interior?

Bănuim că, probabil, nu porți cremă protectoare tot timpul, mai ales când ești acasă, pe canapea sau când te afli la birou. În acest context, lipsa unor geamuri de termopan cu protecție UV poate duce nu numai la afectarea pielii în timp, ci și la deteriorarea obiectelor din casă și chiar la cea a sticlei termoizolante.

Avantajele geamurilor UV din termopan

Putem spune că principalul beneficiu al ferestrelor cu protecție UV este reprezentat de evitarea expunerii la razele infraroșii ale soarelui, atunci când te afli la interior. Desigur, importanța protecției este cu atât mai relevantă cu cât ne referim la suprafețe vitrate mari.

Câte alte avantaje ale ferestrelor cu protecție UV mai cunoști?

Hai să îți spunem noi:

  • te protejează în timp ce ești în casă sau clădire – radiațiile UV îți pot afecta starea de sănătate și contribuie la apariția cancerului de piele. Geamurile termopan cu protecție UV oferă apărare împotriva radiațiilor nocive, fără să fii nevoit să blochezi lumina naturală prin jaluzele;
  • protecția este ideală în special atunci când vorbim despre spații de birouri ori de suprafețe în care sunt montate uși cu deschideri largi.
  • prelungesc viața mobilierului, a pereților sau covoarelor – radiațiile UV pot provoca și deteriorarea lor. Sigur ai pățit măcar o dată ca nuanța unei piese de mobilier să fie estompată din cauza razelor solare;
  • sunt recomandate în amenajarea vitrinelor sau a teraselor, acolo unde expunerea și valorificarea luminii naturale este esențială.
  • reduc costurile de iluminare artificială;
  • reflectă radiațiile infraroșii – previn temperaturile ridicate vara și pierderile de căldură iarna.

Așadar, dacă ești în căutarea unor ferestre potrivite pentru locuința ta sau pentru spațiul tău comercial, geamurile de termopan cu protecție solară sunt tot ce ai nevoie.

Cum alegi geamurile de termopan cu protecție UV

Atunci când iei decizia de a achiziționa ferestre cu geamuri de termopan cu protecție UV, îți recomandăm să cunoști câteva criterii de selecție esențiale.

Pentru a putea alege geamurile potrivite pentru proiectul tău, întotdeauna trebuie să te orientezi către:

  • poziționarea spațiului – să determini dacă îți bate sau nu soarele în ferestre și cât de multă lumină pătrunde zilnic în încăperi;
  • geamuri interioare sau exterioare – în cazul celor montate în exterior, vei fi nevoit să alegi geamuri cu coeficient mai mare de protecție împotriva razelor solare;

Pe lângă aceste două criterii, termopanele trebuie să îți mai asigure și securitate antiefracție și izolare fonică impecabilă, mai ales dacă te situezi în zone aglomerate.

Geamuri de termopan cu protecție UV: soluțiile Barrier

Schimbarea ferestrelor din termopan cu altele noi, care dispun de protecție UV, reprezintă soluția eficientă pentru creșterea coeficientului de energie și protecție la interior.

Termopanele Barrier au sticlă interioară Low-E, adică ferestre cu emisii scăzute. Ele reflectă lumina UV în timp ce permit un spectru vizibil al luminii. În acest fel, beneficiezi în continuare de expunere completă la razele soarelui, dar fără creșterea temperaturii sau a efectelor dăunătoare ale radiațiilor.

Dar dacă nu vrei, totuși, să înlocuiești toate ferestrele casei, poți opta pentru rulouri exterioare împotriva razelor UV. Ele îți oferă control asupra cantității de lumină ce pătrunde la interior și protejează geamurile și tâmplăria împotriva uzurii și a șocurilor.

Ce tâmplărie să alegi pentru geamurile UV de termopan

Geamurile de termopan cu protecție UV sunt cu adevărat investiții pe termen lung, fiind adaptabile oricărui tip de locuință. Dar pentru ca ele să fie eficiente, trebuie să facă echipă bună cu un model potrivit de tâmplărie pentru ferestre.

În funcție de preferințele tale și de design-ul construcției, poți alege dintre:

  • ferestre cu profile din aluminiu;
  • ferestre cu profile din PVC;
  • ferestre cu profile de lemn.

De asemenea, și sticla ferestrelor o poți alege după cum dorești, cu vitrarea dublă sau triplă. Și pentru ca pachetul să fie complet, nu uita să fii atent și la feroneria ferestrelor.

Ești liber să alegi orice element compatibil cu proiectul pe care îl amenajezi. Fie locuința proprie, fie un ansamblu de case sau apartamente, este important să te orientezi către produse calitative, eco-friendly.

Contactează echipa Barrier și află mai multe detalii despre geamurile de termopan cu protecție UV.