Avantajele placării cu aluminiu a ferestrelor și ușilor de termopan

Avantajele placării cu aluminiu a ferestrelor și ușilor de termopan

Este momentul să alegi ferestre și uși pentru locuința ta. Cu siguranță îți dorești să ai parte de multă lumină naturală și să reduci cât mai mult costurile la energie. Nu știi ce să alegi între tâmplăria din aluminiu sau uși și ferestre din termopan? Ce zici de varianta tâmplăriei PVC placate cu aluminiu?

Alegerea ușilor și ferestrelor potrivite implică preferințele personale, calitatea produselor, estetica finală a locuinței, dar și bugetul. Așadar, tâmplăria pentru locuință trebuie să îndeplinească toate criteriile pentru a crea confortul dorit pentru casa ta.

Când vine vorba de placarea cu aluminiu a tâmplăriei PVC, ai o mulțime de variante din care să alegi. Nu ești convins încă? Îți vom explica în articolul de față care sunt avantajele placării cu aluminiu a ferestrelor și ușilor de termopan.

De ce să alegi placarea cu aluminiu a ferestrelor și ușilor PVC

Întotdeauna optezi pentru ceea ce te mulțumește și cu siguranță iei în considerare binele familiei tale. Îți dorești să le oferi o casă primitoare unde să se simtă în siguranță. Iar unii dintre factorii care contribuie la transformarea din casă în „acasă” sunt chiar ușile și ferestrele.

Amintește-ți cât de plăcut este să privești iarna la ninsoarea de afară și totuși, să simți căldura locuinței. Sau cât de liniștitor este să privești ploaia, fără grija zgomotului de tunet sau a infiltrațiilor de apă.

Așadar, iată care sunt avantajele tâmplăriei PVC placate cu aluminiu:

  1. Rezistență sporită. Placarea cu aluminiu crește gradul de rezistență al ușilor și ferestrelor datorită stratului protector. Tâmplăria rezistă mai mult la uzură, indiferent de factorii care apar.
  2. Culori variate. Ai posibilitatea de a alege culoarea sau textura tâmplăriei în funcție de preferințele tale. În plus, poți opta pentru o culoare la interior și alta la exteriorul casei.
  3. Ușurință în întreținere. Ușile și ferestrele placate cu aluminiu sunt mult mai ușor de curățat datorită suprafeței ce nu permite murdăriei să deterioreze rama. În plus, nu ai nevoie de produse de curățare speciale sau care conțin agenți chimici agresivi.
  4. Aspect modern și unic. Tâmplăria colorată se va potrivi perfect cu aspectul locuinței. Iar tu te poți bucura de casa visurilor tale.
  5. Izolare termică și fonică. Stratul de aluminiu adăugat prin placare asigură termoizolare și fonoizolare de înaltă calitate. Astfel, te bucuri de temperaturi constante și liniște în permanență.
  6. Costuri de achiziție și montare reduse. Comparativ cu tâmplăria din aluminiu, placarea tâmplăriei PVC are costuri mult mai mici și îți oferă o mulțime de avantaje.

Când se face placare cu aluminiu la ferestre și uși termopan

Destul de asemănătoare cu înfolierea tâmplăriei PVC, placarea cu aluminiu se realizează, de regulă, înainte de montarea propriu-zisă. De ce? Pentru că aluminiul nu este la fel de maleabil precum folia pentru termopan. Totodată, placarea cu aluminiu necesită tratamente speciale ce nu pot fi aplicate pe elemente de compartimentare deja montate.

Așadar, este necesar ca serviciul de placare termopane cu aluminiu să fie realizat anterior, iar apoi să se realizeze aplicarea golul măsurat pentru ferestre și uși.

Cum se întrețin ușile și ferestrele placate cu aluminiu

Ușile și ferestrele placate cu aluminiu se întrețin foarte ușor. Datorită aplicării stratului din metal, tâmplăria este mai rezistență la diverși factori, inclusiv murdăria. De exemplu, ramele ferestrelor nu de pătează și nu se deteriorează la fel de ușor.

De asemenea, ușile placate cu aluminiu sunt rezistente și nu se deteriorează chiar și atunci când cei mici își exprimă creativitatea pe suprafața lor. Așadar, orice urmă de creioane sau acuarele poate fi îndepărtată cu ușurință.

Nu e nevoie de soluții chimice de curățare, bureți sau perii abrazive. Ai nevoie de o bucată de material moale și apă cu detergent de vase. Nu trebuie să îți faci griji în privința contactului dintre aluminiu și apă. De ce? Pentru că plăcile din aluminiu sunt tratate special astfel încât să nu oxideze.

Pentru mai multe detalii cu privire la placarea cu aluminiu a ușilor și ferestrelor de termopan, accesează blogul Barrier