Feronerie pentru uși și ferestre: de ce să alegi mânere cu cheie

Feronerie pentru uși și ferestre: de ce să alegi mânere cu cheie

Ușile și ferestrele casei te păzesc de toți factorii care ar putea pune în pericol starea ta de bine, fie că vorbim despre vreme capricioasă, zgomote puternice sau chiar intruși. Compartimentarea locuinței îți asigură un spațiu confortabil în care liniștea și siguranța sunt pe primul plan. Însă dacă vrei să iei măsuri de securitate mai mari, mânerele cu cheie pentru uși și ferestre de termopan sunt alegerea potrivită.

Atunci când pleci la serviciu sau în vacanță, te gândești mult la protejarea proprietății tale și probabil că iei în considerare sistemele de securitate. Însă este mult mai practic să te asiguri că intrușii nu vor putea pătrunde nici pe ușă, nici pe fereastră.

În articolul de astăzi îți vom arăta de ce este recomandat să alegi mânere cu cheie pentru tâmplăria PVC și ce fel de elemente de feronerie să aplici pentru siguranță sporită.

Uși de termopan: de ce să alegi mâner cu cheie

De cele mai multe ori, ușile de termopan vin cu sisteme de închidere, indiferent că vorbim de uși de interior sau uși de intrare. Sistemul de închidere al ușilor poate să difere în funcție de tipul de ușă, interior sau exterior, și chiar de materialul din care sunt ele realizate. 

De exemplu, ușile de intrare au mai multe sisteme de siguranță întrucât ele fac trecerea către exterior. În schimb, ușile de interior nu necesită o atenție atât de mare în ceea ce privește încuierea. 

Fiecare sistem de încuiere a ușilor are legătură cu ansamblul elementelor de feronerie. Practic, pentru ca tu să poți încuia ușa casei, este nevoie de câteva elemente speciale aplicate, astfel încât ușa să blocheze golul destinat din rama aplicată în perete. Cu cât ușa are sisteme de blocare în mai multe puncte, cu atât ea este mai sigură. Astfel, va fi greu pentru hoți să forțeze ușa pentru a intra prin efracție.

Totuși, mânerele cu cheie pentru ușile de termopan vin cu un beneficiu ce nu poate fi atins altfel. Blocarea cu cheie a mânerului presupune imposibilitatea apăsării lui. Cu alte cuvinte, dacă tu închizi cu cheia butucul din mânerul ușii, el rămâne în poziția inițială și siguranța este sporită.

Atunci când încui o ușă obișnuită, butucul de blocare rămâne pe poziție, însă zăvorul din broasca ușii va putea fi acționat deoarece clanța poate fi apăsată. În schimb, dacă vei încuia cu cheia mânerul ușii, ai blocare dublă, de la zăvor și sistemul principal de încuiere al ușii.

Avantajele ferestrelor PVC: feroneria cu încuietoare

Întrucât ferestrele sunt elemente de compartimentare ce pot fi deschise doar din interior, nu trebuie să îți faci griji în privința intrușilor. Geamurile din sticlă termoizolantă nu doar că asigură o barieră fonică și termică, dar asigură și rezistență sporită împotriva efracției.

În plus, sistemele de feronerie a ferestrelor pentru siguranță sporită asigură și rezistența tâmplăriei împotriva îndoiturilor sau a deteriorărilor. Așadar, dacă alegi să aplici feronerie securizată cu închidere în mai multe puncte, poți sta fără griji în vacanță sau la serviciu.

Cu toate acestea, chiar și în cazul ferestrelor, mânerele cu cheie prezintă un avantaj considerabil. Imaginează-ți că ești acasă și ai foarte multe sarcini de îndeplinit, iar copilul tău este prin preajmă. Poate că nu ai timp să îl supraveghezi permanent pentru a te asigura că este teafăr. 

De aceea, ferestrele cu închidere în mâner sunt alegerea potrivită. Astfel, poți bloca mânerul ferestrei cu cheia, iar cel mic este în siguranță în casă, chiar dacă vrea să vadă pe geam cățelul din curte.

Cum să îngrijești tâmplăria de termopan ca să reziste mai mult

Pentru că ne dorim să îți oferim tot ce e mai bun pentru locuința ta, produsele Barrier sunt proiectate să reziste mult timp, chiar și în condiții de utilizare intensă. Însă aspectul elementelor de compartimentare merită să fie păstrat intact pentru a te putea bucura de designul armonios al casei tale.

Așadar, poți să îngrijești atât tâmplăria PVC, cât și sticla ferestrei, prin curățarea ei cu apă sau cu agenți de curățare fără substanțe chimice agresive. De asemenea, ușile de termopan pot fi îngrijite cu aceleași produse pentru a le păstra aspectul. În plus, este recomandat să te asiguri că toate elementele de feronerie sunt lubrifiate și garniturile de la rame nu sunt deteriorate. 

Dacă ai nevoie de sfaturi în ceea ce privește alegerea elementelor de feronerie pentru uși și ferestre de termopan sau a mânerelor cu cheie, consultanța Barrier îți stă la dispoziție.